După ce Saul a ieşit din peşteră, David a strigat după el. Înclinându-se în faţa regelui, David i-a spus că veştile tendenţioase pe care le auzise nu erau adevărate, şi că dacă ar fi voit să-i ia viaţa, ar fi putut s-o facă chiar în ziua aceea. Dar David nu putea concepe o atare acţiune împotriva unsului Domnului. Şi i-a arătat colţul tăiat din mantaua lui Saul, ca dovadă a mărinimiei sale. Un rău s-ar fi răzbunat poate, dar David nu era animat de asemenea dorinţe. Apoi David l-a întrebat pe Saul de ce îl urmăreşte cu atâta înverşunare pe un om atât de inofensiv şi neînsemnat ca el, care e asemenea unui câine mort sau a unui purice.