Fiind, pentru moment, mişcat până la lacrimi de cuvintele lui David, Saul a recunoscut neprihănirea lui David şi propria sa răutate. Surprinzător, el a recunoscut că David va fi rege peste Israel într-o zi şi l-a pus pe David să jure solemn că se va purta bine cu familia sa. Apoi Saul a plecat în pace. Dar David nu avea să se bucure de prea multă linişte, căci Saul a uitat curând de bunătatea pe care i-o arătase David. În cuvintele adresate de David lui Saul, el a făcut de două ori apel ca Domnul să fie Judecător, pentru că lui nu-i era greu să lase cazul în mâna lui Dumnezeu, în loc sa facă ceea ce i s-ar fi părut nimerit unui om firesc. Unul dintre lucrurile pe care Petru şi le-a amintit în legătură cu Domnul nostru a fost faptul că: atunci când a fost insultat, nu a răspuns cu insulte. Când a suferit, El nu a ameninţat, ci S-a încredinţat Celui care judecă drept (1 Petru 2:23). Învrednicească-ne Domnul şi pe noi să rămânem la fel de calmi şi încrezători în Tatăl ceresc, atunci când suntem la strâmtoare, când suntem încolţiţi!