3. Scăparea lui David şi uciderea de către Saul a preoţilor
Când David s-a întors în Israel, a găsit adăpost în peştera Adulam, din teritoriul lui Iuda, situată la sud-vest de Betleem. Era locul în care se adăposteau toţi ce năpăstuiţi, nemulţumiţi sau înglodaţi de datorii. David este aici un tip al lui Cristos în actuala Sa respingere din partea marii majorităţi a oamenilor, chemându-i pe cei împovăraţi şi trudiţi să vină la El, să fie mântuiţi. În timp record, o mini armată formată din circa patru sute de oameni s-a strâns la Adulam, ale cărei efective aveau să crească ulterior la şase sute. Pentru lume oamenii aceştia erau nişte neisprăviţi, dar sub conducerea lui David ei au devenit bravi luptători (2Samuel 23).