Apoi David a părăsit teritoriul Israelului, refugiindu-se în cetatea de baştină a lui Goliat, Gat. Iată-l pe unsul Domnului, viitorul rege al Israelului, căutându-şi adăpost printre vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu. Când filistenii au început să intre la bănuieli cu privire la el, David s-a văzut nevoit sa facă pe nebunul, ca să-şi scape viaţa. DeRothschild notează că lui David nu-i era deloc străin faptul că „alienaţii mintal beneficiază de un regim special, nefiind atinşi de nimeni, deoarece erau consideraţi năpăstuiţi, dar, în acelaşi timp, şi apăraţi de Divinitate." Aşa se face că acum îl vedem pe psalmistul neîntrecut al Israelului crestând cuvinte fără noimă pe uşile porţilor, în timp ce pe barbă i se prelingeau balele. Din pricina nepăsării crase a poporului lui Dumnezeu, conjugată cu propria-i alunecare de la credinţă, David ajunge să manifeste acum acest comportament dizgraţios.
Dar David s-a ales cu câteva învăţăminte de mare preţ din această dureroasă experienţă. Înainte de a trece la capitolul următor, citiţi, vă rog, Psalmul 34, care a fost compus cam în această perioadă. În acest psalm aflăm detalii relevante despre caracterul lui David. El posedă o remarcabilă tărie de caracter, o tenacitate care l-a ajutat să crească în cunoaşterea lui Dumnezeu, în pofida eşecurilor sale.