D. Căsătoria cu Mical (cap. 18)
Între Ionatan şi David s-a statornicit o trainică prietenie, cei doi având o seamă de afinităţi în structura lor sufletească, fiecare din ei posedând acea rară trăsătură de caracter a unui curaj autentic. Ionatan era succesorul legitim la tronul tatălui său. Dar când i-a înmânat lui David mantia sa, a indicat prin aceasta că este dispus să renunţe la dreptul său legitim, preferând să-l vadă pe David încoronat.