Când Samuel a ajuns la Betleem, bătrânii au tremurat. După ce i-a invitat pe Iese şi fiii săi la praznic, i-a privit pe bărbaţi unul câte unu, crezând că noul rege al Israelului se afla în faţa lui. Samuel ar fi trebuit să înveţe din experienţa sa cu Saul că omul din afară nu este nici pe departe atât de important ca omul dinăuntru (13:14). Dumnezeu judecă un om după inima sa (v. 7). Principiul din versetul 7 a fost şi va fi întotdeauna valabil: Oamenii judecă după înfăţişare, după îmbrăcăminte şi după alte elemente exterioare. Dar în zilele noastre mass media încurajează acest mod defectuos de a judeca oamenii, folosind, în campaniile lor publicitare, la televiziune şi în publicaţii, persoane atrăgătoare fizic, până acolo încât oamenii cu înfăţişare obişnuită ajung să nu mai fie acceptaţi de restul populaţiei cum erau odinioară. Saul era un om înalt cu părul negru, plăcut la înfăţişare. De fapt şi David era plăcut la înfăţişare (v. 12), deşi părea prea tânăr pentru a putea fi luat în considerare pentru ocuparea unui post de mare importanţă. Din nefericire, prea de multe ori biserica, mai ales în apariţiile de la televiziune, a subliniat nu strălucirea spirituală, ci cea superficială a omului din afară, rezultatele fiind cât se poate de dezastruoase atunci când aceşti idoli au căzut.
David a trebuit să fie adus la ospăţ. El era atât de nesemnificativ în ochii tatălui său, încât Iese crezuse că pe profet nu avea cum să-l intereseze fiul său cel mic. Dar Domnul era deosebit de interesat de acest păstoraş, iar Samuel, ascultând de glasul Domnului, l-a uns pe David. Din acel punct, Duhul Domnului a venit cu mare putere peste David, părăsindu-l pe Saul. Abia după ani şi. ani David va purta coroana lui Saul, dar deja din această zi regatul se afla cu siguranţă în mâna lui David.