În drum spre Ghilgal, Saul s-a oprit şi a ridicat un monument, pentru a celebra victoria obţinută. Dar Samuel a văzut lucrurile în cu totul altă lumină, luându-l la rost pe Saul pentru neascultarea sa. Saul nu dusese niciodată lipsă de scuze, dar acum behăitul de oi, reprezentând eşecul său de a fi ascultat de Domnul, a anulat orice posibilitate a lui Saul de a se mai scuza, fiind repudiat! Saul mai auzise acest cuvânt (13:14). Iată că acum se abătea din nou asupra sa, cu şi mai multă intensitate. În permanenţă Saul redefinea poruncile Domnului, făcând ceea ce i se părea lui cel mai nimerit, în loc să facă ceea ce era cel mai bine în ochii lui Dumnezeu, aşa cum îi poruncise El. Saul a manifestat o pocăinţă de formă, rugându-se de Samuel să nu-l părăsească. Ba chiar a rupt mantaua profetului când acesta a dat să plece. Dar gestul a avut semnificaţia ruperii împărăţiei din mâna lui Saul, şi încredinţarea ei unui alt om.

După ce l-a însoţit pe Saul ca să se închine Domnului, Samuel a cerut să-i fie adus Agag. Crezând că-i va fi cruţată viaţa, Agag s-a apropiat cu precauţie, zicându-şi: „Negreşit a trecut amărăciunea morţii" Dar Samuel l-a tăiat în bucăţi cu sabia. În tot restul vieţii bătrânul judecător a purtat o povară, din pricina neascultării lui Saul. Într-o anumită privinţă, chiar Dumnezeu a regretat că l-a pus pe Saul rege peste Israel.

Versetul 22 ar trebui să-l memorăm, căci este unul din versetele clasice ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ascultarea trebuie să fie pe planul întâi. De ea trebuie să ţinem seama în primul rând, în ultimul rând şi întotdeauna. Este cuvântul cheie, parola tuturor celor care doresc să-L slujească pe Domnul şi să-I fie plăcuţi, după cum arată Erdmann:

În următoarele cuvinte: Ascultarea face mai mult decât jertfele apare o idee nouă: dincolo de ceea ce este exclusiv plăcut în ochii iui Dumnezeu, doar o atitudine de ascultare a minţii este în sine un lucru bun, pe când jertfa adusă de cineva care nu posedă această atitudine a minţii nu este un lucru bun, întrucât nu are nici o valoare morală. Prin urmare neascultarea şi răzvrătirea care rezultă din aceasta, precum şi atitudinea de bizuire pe sine, de sfidare, sunt similare, în esenţă, şi ocupă pe plan moral acelaşi loc ca şi răutatea nespus de mare a vrăjitoriei, respectiv „ghicirea în slujba unor puteri demonice anti-divine" (Keil), şi a idolatriei.

Versetele 29 şi 35 par a fi în contradicţie. Primul afirmă că Dumnezeu nu Se răzgândeşte şi nu Se căieşte, pe când al doilea spune că Domnului I-a părut rău că l-a pus pe Saul rege peste Israel. Versetul 29 Îl prezintă pe Dumnezeu în caracterul Său esenţial. El este nu se schimbă şi este neschimbător, cel Imuabil. Versetul 35 înseamnă că o modificare a conduitei lui Saul a reclamat o modificare corespunzătoare în planurile şi scopurile lui Dumnezeu faţă de Saul. Pentru a rămâne consecvent atributelor Sale, Dumnezeu trebuie, să binecuvânteze ascultarea şi să pedepsească neascultarea.