Cerând un rege, ei au săvârşit un mare păcat. Dar dacă vor asculta de Domnul, chiar şi acum El îi va binecuvânta. Dacă nu vor asculta, vor suferi consecinţele mâniei Lui. Ca dovadă solemnă, Samuel s-a rugat să vină o furtună puternică, ca semn evident de la Dumnezeu, întrucât era cu totul neobişnuit să se abată o atare furtună în timpul secerişului. Iar apariţia ei la un timp bine precizat demonstra că nu era o simplă întâmplare.