A. Ungerea şi confirmarea (cap. 10,11)

În particular Samuel l-a uns pe Saul ca domnitor al Israelului turnând untdelemn pe capul lui. Preoţia fusese inaugurată tot prin ungere (Levitic 8:12), fiind acum aplicată în cazul primului rege al Israelului. Ulterior avea să fie organizată o ceremonie publică. Lui Saul i s-au dat trei semne menite să confirme cuvântul Domnului:

(1) Doi bărbaţi aveau să-i întâlnească la mormântul Rahelei, spunându-i că măgăriţele tatălui său au fost găsite;

(2) trei bărbaţi aveau să-l întâlnească la stejarul din Tabor, în drum spre Betel, dându-i două pâini;

(3) când va ajunge la „dealul lui Dumnezeu" şi va întâlni un grup de profeţi, Duhul Domnului va veni peste el si Saul va profeţi.