Apostolul şi-a întemeiat primul argument, referitor la dreptul său de a fi întreţinut financiar, pe exemplul celorlalţi apostoli. Acum el sprijină acest argument cu temeiuri luate din domeniul relaţiilor umane. Astfel, un ostaş nu va fi trimis să lupte pe front pe cheltuiala lui. Tot aşa, cine sădeşte o vie se poate aştepta să fie răsplătit din rodul ei. Iar un păstor nu poate fi trimis să păzească turma fără să aibă dreptul de a se hrăni şi el din laptele obţinut. Deducem că slujirea creştină se aseamănă cu războiul, cu agricultura şi cu viaţa de păstor, ea presupunând lupta împotriva vrăjmaşului, îngrijirea pomilor lui Dumnezeu şi slujirea oilor Sale, pe care le păstorim sub oblăduirea Marelui Păstor. Dacă oamenii, încă din zorii istoriei, au recunoscut dreptul celor ce se îndeletnicesc cu asemenea ocupaţii în folosul obştei, de a fi întreţinuţi de societate, cu cât mai mult au acest drept cei ce-L slujesc pe Domnul!