În versetele 4-14, apostolul discută dreptul ce i s-ar cuveni de a fi întreţinut financiar de alţii, în calitatea sa de apostol. Ca unul pe care l-a trimis Domnul Isus, Pavel avea dreptul să primească o remuneraţie din partea credincioşilor. Dar el nu a uzat întotdeauna de acest drept, ci adesea a muncit cu mâinile şale, în meseria de confecţionare a corturilor, pentru ca astfel să le poată vesti oamenilor şi femeilor evanghelia fără plată. Cum era şi de aşteptat, criticii lui au profitat de asta, sugerând că la baza deciziei de a nu accepta remuneraţie ar fi stat conştienta faptului că Pavel nu este un apostol adevărat. Pavel se ocupă de acest subiect, punând întrebarea: „N-avem noi dreptul să mâncăm şi sa bem? - adică, fără să trebuiască să muncim pentru asta? Oare nu ni se cuvine nouă să fim întreţinuţi de biserică?"