Poate că pe când aşternea cuvintele din versetul 24, Pavel şi-a adus aminte de jocurile istmice ce se ţineau la mică distanţă de Corint („serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului şi a suliţei etc. Dict. Etimologic, n.tr.). Credincioşii corinteni erau familiarizaţi cu aceste întreceri sportive. Pavel le aminteşte că deşi la o cursă mulţi aleargă, nu toţi primesc premiul. Viaţa creştină este ca o cursă de alergări, în care participanţii trebuie să dea dovadă de multă autodisciplină şi să depună eforturi susţinute. Totuşi versetul 24 nu susţine că în alergarea creştină doar unul poate câştiga premiul, ci ne spune doar că toţi trebuie să alergăm ca nişte învingători. Toţi trebuie să practicam aceeaşi lepădare de sine de care a dat dovadă apostolul Pavel. E limpede că premiul de aici nu este mântuirea, ci răsplata pentru slujirea cu credincioşie. Nicăieri nu se afirmă că mântuirea ar fi rezultatul credincioşiei cu care alergăm în cursa creştină. Mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus Cristos.