Ryrie scrie:
Pavel nu dă dovadă de făţărnicie sau duplicitate, ci mai degrabă trădează o permanentă auto-disciplină restrictivă, pe care şi-o impunea cu scopul de a putea sluji toate categoriile de oameni. După cum un jet de apă, forţat să curgă printr-un jgheab îngust, e mai puternic decât apa stătătoare a unei mlaştini întinse, tot aşa libertatea căreia i s-au impus restricţii devine o mărturie mai puternică pentru Cristos.
Cu cei care sunt fără lege Pavel s-a purtat ca unul care este el însuşi fără lege (deşi ştim că el nu era fără lege faţă de Dumnezeu, ci supus legii lui Cristos). Sintagma cei care sunt fără lege nu se referă la nelegiuiţi sau la cei certaţi cu legea ori la rebeli, ce nu recunosc nici o lege, ci îi defineşte în general pe ne-evrei, adică Neamurile. Legea ca atare a fost dată poporului evreu, şi nu Neamurilor. Astfel, când Pavel s-a aflat între Neamuri, el s-a conformat obiceiurilor şi sentimentelor lor, în măsura în care aceasta nu a contravenit loialităţii Sale faţă de Mântuitorul. Apostolul a explicat că şi atunci când a acţionat astfel, fără lege, el nu a fost totuşi fără lege faţă de Dumnezeu. El nu s-a considerat liber să se poarte după bunul lui plac, ci a fost supus legii lui Cristos (sau sub legea lui Cristos în alte versiuni, n.tr). Cu alte cuvinte, el a fost hotărât să-L iubească, să-L cinstească, să-L slujească şi să-I fie plăcut Domnului Isus, de data aceasta nu prin Legea lui Moise, ci prin legea iubirii. El a fost astfel „legiuit" faţă de Cristos. Avem (în limba engleză, n.tr.) zicala: „Când eşti la Roma, poartă-te ca romanii."
Pavel afirmă aici acelaşi lucru: că atunci când a fost în mijlocul Neamurilor, s-a adaptat la felul lor de vieţuire, atât cât i-a permis loialitatea sa faţă de Cristos. Trebuie să ţinem, însă, cont de faptul că acest pasaj se ocupă doar de chestiuni ce ţin de cultură, nu şi de doctrină sau de morală.