În continuare, Pavel îşi sprijină argumentul pe exemplul slujitorilor din templul iudaic din Vechiul Testament, care erau întreţinuţi financiar de alţii. Cei cărora li s-au întredinţat anumite îndatoriri oficiale în legătură cu bunul mers al slujbelor de la templu erau întreţinuţi din contribuţiile financiare strânse la templu. În felul acesta, ei trăiau din lucrurile de la templu. Tot aşa, şi preoţii care slujeau la altar primeau o parte din jertfele aduse pe altar. Cu alte cuvinte, atât leviţii, care erau însărcinaţi cu îndeplinirea servicilor de ordin comun, pe lângă templu, cât şi preoţii, cărora li se încredinţaseră îndatoriri mai sacre, îşi desfăşurau lucrarea de slujire fiind întreţinuţi de alţii.