Pavel era conştient că biserica de la Corint îi întreţinea pe alţi predicatori ce-şi desfăşurau activitatea în acel oraş. Corintenii recunoşteau astfel obligaţia lor faţă de alţii, dar nu şi faţă de apostolul Pavel, ceea ce-l determină să întrebe: „Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, nu îl avem noi cu mult mai mult?" Dacă ei recunoşteau dreptul altora de a fi întreţinuţi financiar, oare nu s-ar fi cuvenit ca tatăl lor în cele duhovniceşti să aibă şi el, (chiar în măsură mai mare) acest drept? Negreşit, printre cei întreţinuţi de biserica de la Corint se aflau şi unii învăţători cu tendinţe iudaizante. Pavel adaugă că, deşi el a avut acest drept, el nu a uzat de el în rândul corintenilor, ci a răbdat totul, ca să nu pună vreo piedică Evangheliei lui Cristos. În loc să-şi revendice dreptul său de a beneficia de sprijin financiar din partea lor, apostolul a îndurat tot felul de privaţiuni şi greutăţi, pentru ca evangheliei să nu i se pună nici un fel de piedici.