Trăindu-ne viaţa pe pământ, este inevitabil să nu avem anumite contacte cu atmosfera şi elementele care alcătuiesc această lume. Ca credincioşi, ne putem folosi fără nici un sentiment de culpabilitate de lucrurile acestei lumi. Numai că Pavel ne atrage atenţia ca nu cumva să le dăm o întrebuinţare greşită. De pildă, pentru creştin scopul vieţii nu poate să-l constituie mâncarea, îmbrăcămintea sau plăcerile lumii. Desigur, se va folosi de alimente şi de îmbrăcăminte, pentru acoperirea nevoilor sale esenţiale, dar nu va îngădui ca acestea să devină dumnezeul vieţii sale. Căsnicia, bunurile materiale, preocupările de ordin comercial, politic, ştiinţific, muzical, literar sau artistic în general îşi au locul lor în lume, dar toate acestea pot constitui o pricină de poticnire, în calea trăirii vieţii spirituale la care am fost chemaţi, dacă le dăm voie acestor activităţi să ne acapareze.
Sintagma: chipul lumii acesteia trece a fost împrumutată din universul teatral, fiind o referire la schimbarea decorurilor de la o scenă la alta. Ea se referă însă la caracterul vremelnic al tuturor lucrurilor ce ne înconjoară. Vremelnicia tuturor acestor lucruri a fost exprimată cu neîntrecută măiestrie de Shakespeare, în binecunoscutele cuvinte: „Lumea întreagă e o scenă, şi toţi bărbaţii şi toate femeile actori sunt doar, ba intrând, ba ieşind de pe ea, căci multe roluri îi este dat omului să joace în viaţă!" (traducere după textul englez: As You Like it, Cum vă place, n.tr.).