Noi suntem ai Domnului, atât prin actul creaţiei, cât şi prin cel al răscumpărării.
Aici se are în vedere al doilea element. Dreptul Lui de proprietate asupra noastră a fost câştigat la Calvar. Noi am fost cumpăraţi cu un preţ. La cruce, vedem eticheta cu preţul pe care ni l-a atribuit Domnul Isus, prin faptul că ne-a considerat atât de valoroşi încât a fost gata să plătească preţul cerut, prin însuşi sângele Său scump. Ce iubire nepătruns de mare trebuie să fi avut Isus pentru noi, ca să poarte păcatele noastre în trupul Său pe cruce!
Întrucât aşa stau lucrurile, eu nu mai am voie să-mi consider trupul ca aparţinându-mi. Dacă îmi voi folosi trupul după cum îmi va plăcea mie, atunci voi proceda ca un hoţ, însuşindu-mi ceea ce nu-mi aparţine. Mai degrabă, eu trebuie să folosesc trapul meu pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, Stăpânul trupului meu, cum arată şi Bates:
Cap! Gândeşte-te la Cel a cărui frunte a fost brăzdată de spini! Mâini! Trudiţi neobosite pentru Cel ale cărui mâini au fost pironite pe cruce. Picioare! Purtaţi-mă, iute, încotro mă vă trimite Cel ale cărui picioare au fost străpunse. Trup al meu! Fii templul Celui al cărui trup a fost sfâşiat în chinuri nespus de mari. Şi apoi trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu şi cu duhul nostru, întrucât atât componenta materială, cât ci cea imaterială a omului aparţin lui Dumnezeu.