Şi astfel apostolul le atrage atenţia corintenilor să fugă de imoralitatea sexuală. Ei nu au voie să se complacă în ea, să cocheteze cu ea, să negocieze cu ea sau chiar s-o pomenească în vorbirea lor. Singurul lucru care trebuie să-l facă este să fugă de ea! O minunată ilustrare a acestui principiu biblic o găsim în istorisirea de la Geneza 39 despre atitudinea tranşantă a lui Iosif, când acesta nu a stat la tocmeală cu ispita, când a fost urmărit de nevasta lui Potifar. (Sau, cum am spune noi, românii: „Fuga e - poate fi - ruşinoasă, dar e sănătoasă! n.tr.)
Apoi Pavel adaugă: „Orice alt păcat pe care-l săvârşeşte omul este în afara trupului lui, dar cel ce comite imoralitate sexuală păcătuieşte împotriva propriului său trup." Majoritatea păcatelor nu au efect direct asupra trupului cuiva, dar imoralitatea sexuală este unică, în sensul că afectează în mod direct trupul său: o asemenea persoană culege consecinţele acestui păcat în trupul său. Dificultatea constă în faptul că versetul afirmă că fiecare păcat pe care-l comite omul e în afara trupului. Dar noi credem că apostolul vorbeşte aici în sens comparativ. Deşi e adevărat că îmbuibarea şi beţia, de pildă, afectează trupul unei persoane, majoritatea păcatelor nu ating trupul. Şi nici chiar îmbuibarea şi beţia nu afectează trupul atât de direct, de profund sau de destructiv ca imoralitatea. Comiterea unor relaţii sexuale în afara căsniciei va produce în mod inevitabil şi irezistibil haos şi pierderi inimaginabil de mari asupra celui vinovat de acest păcat.