După cum în cadrul actului fizic se petrece fuziunea celor doi într-un singur trup, tot aşa când cineva crede în Domnul Isus Cristos şi este unit cu El, credinciosul acela şi Cristos devin atât de uniţi încât se poate afirma de acum încolo că sunt un singur duh. Este cea mai desăvârşită contopire posibilă a două persoane! Este cel mai intim tip de unire. Argumentul lui Pavel constă, prin urmare, în faptul că cei ce sunt astfel uniţi cu Domnul nu au voie să tolereze niciodată vreun fel de alipire sau unire care să intre în conflict cu căsnicia spirituală. Sau, cum arată A. T. Pierson:
Oaia poate să se rătăcească, îndepărtându-se de păstor şi mlădiţa poate fi tăiată din viţă; mădularul poate fi îndepărtat din trup, copilul poate fi înstrăinat de tatăl lui, ba chiar şi soţia de soţul ei; dar atunci când două duhuri fuzionează, devenind unul singur, cine sau ce va putea să le mai despartă? Nici o legătură sau unire externă, chiar a căsniciei, nu se apropie de expresivitatea şi perfecţiunea contopirii celor două vieţi într-una singură.