Pavel nu lasă să se înţeleagă că aceste păcate erau practicate de credincioşii corinteni, ci îi avertizează că aceste lucruri îi caracterizau înainte de a fi fost mântuiţi - „şi aşa eraţi unii dintre voi". Dar între timp ei au fost spălaţi, sfinţiţi şi îndreptăţiţi. Ei au fost spălaţi de păcatul şi necurăţia lor, prin sângele scump al lui Cristos, fiind spălaţi în continuare de întinare prin cuvântul lui Dumnezeu. Ei au fost sfinţiţi prin operaţia Duhului lui Dumnezeu, fiind puşi deoparte pentru Dumnezeu prin separarea de lume. Ei au fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru, adică au fost socotiţi drepţi (neprihăniţi) înaintea lui Dumnezeu, pe baza lucrării săvârşite de Domnul Isus pe cruce pentru ei. în ce constă argumentul lui Pavel aici? Este foarte simplu, aşa cum arată Godet: „Un har atât de nepătruns de mare a fost realizat, odată pentru totdeauna (de Domnul Isus) pe cruce."