Acţiunea pe care ar lua-o Pavel ar fi ca un astfel de om să fie predat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. Există deosebiri de vederi în rândurile comentatorilor cu privire la acest enunţ. Unii consideră că se referă la actul excomunicării din rândurile bisericii locale. Asta întrucât în afara bisericii se află sfera stăpânirii Satanei (1Ioan 5:19). Prin urmare, „a-l preda pe cineva pe mâna Satanei" ar echivala cu simpla excomunicare (sau excludere) din biserică. Alţii cred că puterea de a preda pe mâna Satanei a fost o putere specială, acordată în exclusivitate apostolilor, ea nemaifiind acordată celor din vremea noastră.
Există dezacorduri şi cu privire la sensul sintagmei: nimicirea cărnii. Mulţi consideră că ea se referă la suferinţele fizice de care s-ar folosi Dumnezeu pentru a frânge puterea poftelor şi obiceiurilor păcătoase din viaţa cuiva. Alţii cred că nimicirea cărnii se referă la o moarte lentă, prin care i se dă omului respectiv posibilitatea să se pocăiască şi astfel să fie cruţat.
În orice caz, important este să reţinem că disciplinarea credincioşilor are întotdeauna scopul de a-i readuce la starea de părtăşie cu Domnul. Excluderea (excomunicarea) nu constituie niciodată un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea altui ţel. Scopul final este ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. Cu alte cuvinte, nu se pune deloc problema pierzării veşnice a acestui om. El este disciplinat de Domnul în viaţa aceasta, pentru păcatul săvârşit, dar este mântuit în ziua Domnului Isus.