Corintenii deveniseră suficienţi lor înşişi. Ei erau deja sătui! Ei se făleau cu abundenţa de daruri spirituale din mijlocul lor. Ei erau deja bogaţi. Ei trăiau în lux, în confort şi în tihnă. Nu sesizau nici o nevoie, ci se purtau ca şi când ar fi început deja să domnească. Dar făceau acest lucru fără apostoli. Pavel îşi exprimă dorinţa ca să vină mai repede ziua în care ei să domnească, pentru ca şi ei, apostolii, să poată domni împreună cu corintenii! Între timp însă, cum s-a exprimat cineva: viaţa ce o trăim acum pe acest pământ este şcoala în care învăţăm cum vom domni, într-o zi. Creştinii vor domni împreună cu Domnul Isus, când El va reveni şi-şi va stabili împărăţia pe pământ, între timp, însă, ei au privilegiul de a împărtăşi împreună cu El ocara de care are parte un Mântuitor respins, aşa cum ne atrage atenţia H. P. Barker:
Ar fi o dovadă de totală lipsă de loialitate să încercăm să obţinem coroana noastră, înainte ca Regele s-o capete pe a Sa. Dar tocmai asta făceau unii creştini de la Corint. În timp ce apostolii purtau ocara lui Cristos, creştinii de la Corint erau „bogaţi" şi „onorabili". Ei voiau să se distreze, în timp ce Domnul şi Stăpânul lor îndurase atâtea suferinţe.
Cu prilejul festivităţilor de încoronare, nobilii nu îşi pun coroana pe cap înainte ca suveranul să şi-o pună pe a sa. Corintenii au inversat însă ordinea. Ei domneau deja, în timp ce Domnul continua să fie respins!