Având în vedere toate acestea, ar trebui să fim cu toată băgarea de seamă atunci când evaluăm slujirea creştină a cuiva.
Suntem mai totdeauna înclinaţi să preamărim aspectele spectaculoase şi senzaţionale şi să nesocotim lucrurile obişnuite, ce nu sar în ochi. Dar metoda cea mai sigură este să nu judecăm nimic înainte de vreme, ci să aşteptam până când va veni Domnul. El va fi în stare să judece, nu numai ceea ce se vede cu ochiul, ci şi motivele care se ascund în spatele acţiunilor, mobilurilor din inima omului. Cu alte cuvinte, nu numai ceea ce s-a săvârşit, ci şi motivul pentru care s-a săvârşit. El va descoperi gândurile inimilor şi, bineînţeles, că tot ce s-a făcut din dorinţa de auto-afişare sau auto-glorificare nu va avea parte de nici o răsplată.
Faptul că fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu nu trebuie receptat ca pe o promisiune standard, potrivit căreia slujirea fiecărui credincios va fi privită în acea zi într-o lumină favorabilă. Ci, mai degrabă, sensul este că oricine va merita laudă va primi laudă de la Dumnezeu şi nu de la oameni.
În următoarele opt versete apostolul afirmă răspicat că mândria este cauza dezbinărilor ce s-au ivit în sânul bisericii de la Corint.