În versetele 14-21, Pavel le dă credincioşilor ultimele îndemnuri şi mustrări cu privire la dezbinările din sânul lor. Conştient de faptul că a recurs la afirmaţii ironice, el explică că a procedat aşa nu pentru a-i ruşina pe creştini, ci pentru a-i preveni, ca pe nişte copii preaiubiţi. Cuvintele sale nu au fost rostite dintr-un sentiment de amărăciune, ci din dorinţa sinceră de a contribui la bunăstarea lor spirituală.