Al doilea timp de lucrare este cea nefolositoare. În cazul acesta, slujitorul va fi păgubit („va suferi o pierdere", în engleză), el însuşi fiind însă mântuit, dar ca prin foc. E. W. Rogers arată că: „Prin pierdere nu se înţelege aici anularea vreunui lucru pe care-l posedă cineva." Versetul e suficient de clar pentru a ne face să înţelegem că Scaunul de Judecată al lui Cristos nu se ocupă de păcatele credinciosului sau de pedeapsa pentru săvârşirea lor, căci pedeapsa pentru păcatele credinciosului a fost suportată de Domnul Isus Cristos, pe crucea Calvarului, acea problemă fiind rezolvată odată pentru totdeauna. Prin urmare, la Scaunul de Judecată al lui Cristos nu se pune nici o clipă la îndoială mântuirea credinciosului, ci se examinează doar slujirea lui.

Datorită eşecului de a face distincţie între mântuire şi răsplăţi, biserica romano-catolică s-a folosit de acest verset, ca temei pentru propagarea învăţăturii privitoare la un presupus purgatoriu. Dar o examinare atentă a versetului 15 din capitolul 3 ne va arăta că nu se face aici nici o aluzie la purgatoriu. Nu se exprimă nicăieri că focul albeşte sau limpezeşte caracterul cuiva. Mai degrabă, focul pune la încercare lucrarea sau slujirea cuiva, arătându-i adevărata natură. Omul respectiv este mântuit, chiar dacă lucrarea sa este mistuită de foc.

Un gând interesant care se desprinde din acest verset este faptul că cuvântul lui Dumnezeu este asemănat uneori cu focul (vezi Isaia 5:24 şi Ieremia 23:29). Acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu care va testa slujirea noastră, la Scaunul de Judecată al lui Cristos, se află la dispoziţia noastră în vremea de acum. Dacă vom clădi în conformitate cu învăţăturile Bibliei, atunci lucrarea noastră va rămâne în picioare, după ce va fi fost supusă la probă, în ziua aceea.