Noi vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu într-o taină. O taină în Noul Testament este un adevăr ce nu fusese revelat în trecut, dar care este făcut cunoscut acum credincioşilor de apostolii şi profeţii din perioada primară a Bisericii. Această taină este înţelepciunea ascunsă pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre slava noastră. Această taină a evangheliei cuprinde adevăruri minunate, ca acela potrivit căruia acum evreii şi creştinii sunt făcuţi una în Cristos; precum şi adevărul după care Domnul Isus va veni şi-i va duce pe ai Săi, care-L aşteaptă, acasă, să fie cu El şi, desigur, adevărul potrivit căruia nu toţi credincioşii vor muri, ci toţi vor fi transformaţi.