Versetele 3 şi 4 ne oferă indicii de mare preţ cu privire la ceea ce trebuie făcut cu fondurile strânse în adunarea creştină. Mai întâi, trebuie să observăm că fondurile nu trebuiau încredinţate unei singure persoane. Nici măcar Pavel însuşi nu putea fi deţinătorul unic al acestor fonduri. În al doilea rând, observăm că delegarea persoanelor care să aibă grijă de bani nu se făcea în mod arbitrar de către apostolul Pavel. Mai degrabă, această decizie era lăsată pe seama adunării locale. De îndată ce ei vor fi ales solii, Pavel avea să-i trimită la Ierusalim.