Deşi indicaţiile din versetul 2 au fost date pentru o anumită colectivitate de credincioşi, totuşi principiile cuprinse în ele au o valoare universală. Mai întâi, strângerea de fonduri trebuia să se facă în prima zi a săptămânii. Avem aici un indiciu clar al faptului că primii creştini nu mai considerau că trebuie să ţină Sabatul sau ziua a şaptea. În fond, Domnul înviase în prima zi a săptămânii. Rusalile au fost în prima zi a săptămânii iar ucenicii s-au strâns la frângerea pâinii în prima zi a săptămânii (Fapte 20:7). Acum ei trebuie să pună deoparte câte ceva pentru sfinţi, în prima zi a săptămânii.
Al doilea principiu important este că indicaţiile privitoare la strângerea de ajutoare erau destinate fiecăruia. Şi bogaţi, şi săraci, şi sclavi, şi liberi, toţi trebuiau să ia parte la jertfa strângerii de ajutoare din ce avea fiecare.
Mai mult, strângerea de ajutoare trebuia să se facă în mod sistematic. În prima zi a săptămânii ei trebuiau să pună deoparte câte ceva, strângând. Lucrarea acesta nu trebuia să se facă la întâmplare sau doar în ocazii speciale. Darul trebuia pus deoparte separat de alţi bani şi destinat unor scopuri speciale, cerute de împrejurări. Dărnicia lor trebuia să se facă proporţionat: după câştigul lui (sau, cum se spune în versiunea engleză: „după bunăstarea fiecăruia", n.tr.).
Ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Apostolul Pavel nu a dorit ca strângerea de ajutoare să fie o chestiune de ultimul moment. El şi-a dat seama de posibilitatea ca cineva să dăruiască fără să se fi pregătit temeinic pentru aceasta, fără să-şi fi cercetat inima şi punga.