Gândindu-se la privilegiul ce i s-a dat să se întâlnească faţă în faţă cu Mântuitorul, apostolul este pătruns de un spirit de nevrednicie, căci îşi aminteşte cum a persecutat biserica lui Dumnezeu şi cum, în pofida acestui fapt, Domnul l-a chemat să fie apostol. Prin urmare, el se pleacă până în ţărână, ca cel mai mic dintre apostoli şi ca unul care nu este vrednic să poarte numele de apostol.