Versetul 29 este probabil unul dintre cele mai dificile şi mai obscure versete din întreaga Biblie. Multe explicaţii au fost oferite, aşa cum am arătat. De pildă, unii susţin că credincioşii aflaţi în viaţă pot fi botezaţi pentru cei ce au murit, fără ca aceştia din urmă să fi îndeplinit ritualul respectiv. Desigur, o asemenea interpretare este străină Scripturii, trebuind să fie respinsă, căci se întemeiază pe un singur verset şi nu beneficiază de suportul colectiv al restului Scripturii. Alţii cred că botezul pentru morţi înseamnă că, la botez, noi ne socotim pe noi înşine ca unii care am murit. Este un sens posibil, dar nu se potriveşte prea bine cu contextul versetului 29.
Interpretarea care pare să corespundă cel mai bine contextului este următoarea: La data când şi-a redactat Pavel această epistolă, se declanşase o prigoană cumplită împotriva celor care luau, în public, o poziţie fermă de fidelitate faţă de Cristos. Persecuţiile acestea au fost şi mai intense cu ocazia botezului. Adesea se întâmpla ca cei ce-şi mărturiseau în mod public credinţa în Cristos în apa botezului să fie martirizaţi la scurt timp după aceea. Dar oare asta îi oprea pe alţii de a fi mântuiţi şi de a le lua locul în apa botezului? Nicidecum! Se pare că mereu veneau valuri noi de suflete mântuite, care luau locul celor martirizaţi. Când păşeau în apa botezului, în sens foarte real ei erau botezaţi pentru sau în locul (hyper în greacă) celor morţi. De unde rezultă că morţii se referă aici la cei ce au murit ca urmare a mărturiei lor neînfricate pentru Cristos. Pavel argumentează aici că ar fi o nechibzuinţă ca să fie astfel botezaţi, pentru a completa locurile rămase vacante prin moartea celor martirizaţi pentru Cristos, dacă nu ar exista înviere din morţi. Ar fi aidoma detaşării unor trupe care să înlocuiască efectivele unei armate angajate într-o luptă sortită eşecului sau ar echivala cu lupta pentru o cauză lipsită de orice speranţă. Dacă morţii nu înviază nicidecum, de ce se mai botează pentru ei?