Mulţi se folosesc de versetul 4 pentru a justifica recurgerea la vorbirea în limbi în particular, pentru edificarea proprie a persoanei respective. Dar faptul că termenul „biserică" apare de nouă ori în acest capitol (versetele 4,5,12,19,23,28,33,34,35) e o dovadă suficientă a faptului că Pavel nu se ocupă aici de viaţa particulară de închinăciune a cuiva, ci de folosirea limbilor în adunarea locală. Contextul arată că, departe de a recomanda folosirea limbilor pentru edificarea proprie, apostolul condamnă orice folosire a darului vorbirii în limbi în biserică, dacă acesta nu duce la ajutorarea altora. Dragostea se gândeşte la alţii, şi nu la sine. Dacă darul vorbirii în limbi e folosit cu dragoste, el va aduce foloase altora, nu doar persoanei care vorbeşte în limbi.
Cine proroceşte edifică biserica. El nu face paradă de darul ce-l posedă, în interesul lui propriu, ci vorbeşte constructiv într-o limbă pe care adunarea o înţelege.