Cum am arătat deja, un proroc primea comunicaţii directe din partea Domnului, pe care le transmitea apoi bisericii. După ce transmitea această revelaţie de la Dumnezeu, el putea continua, ţinând o predică. Deci apostolul stabileşte regula după care dacă un proroc vorbeşte şi i se face o descoperire altui proroc, ce stă jos, în adunare, primul trebuie să se oprească şi să-i dea loc celui ce tocmai a primit revelaţia. După cum s-a arătat, motivul unei atari acţiuni este că, dacă cineva e lăsat să vorbească prea mult, el va vorbi animat de puterea lui proprie, mai degrabă decât de inspiraţia divină. Pentru că în orice vorbire de lungă durată există pericolul de a trece de la cuvintele lui Dumnezeu la propriile cuvinte ale vorbitorului. Dar revelaţia este deasupra oricărei vorbiri.