Al doilea mijloc de control este faptul că în orice întrunire nu au voie să vorbească în limbi mai mult de trei. Dacă cineva vorbeşte într-o limbă, să fie doi sau cel mult trei. Nu era voie să existe nici o întrunire de felul celei în care o mulţime de oameni se ridică în picioare, pentru a-şi demonstra cursivitatea cu care vorbeau în limbi străine.
În continuare aflăm că cei doi sau trei care aveau voie să vorbească în limbi în cadrul unei întruniri trebuiau să vorbească pe rând. Asta înseamnă că ei nu aveau voie să vorbească toţi deodată, ci câte unul o dată, evitându-se haosul şi dezordinea care s-ar crea dacă mai mulţi ar vorbi concomitent!
A patra regulă este că trebuie să existe un interpret. Unul să interpreteze. Dacă se ridică cineva să vorbească într-o limbă străină, el trebuie să se asigure că există în sală cineva care să poată traduce ceea ce spune el.