Datorită abuzurilor care s-au ivit în biserica în legătură cu darul vorbirii în limbi, a fost necesar ca Duhul lui Dumnezeu să stabilească anumite reguli, menite să controleze folosirea acestui dar. În versetele 26-28, găsim câteva din acestea controale.
Ce se întâmpla când se adunau la un loc membrii bisericii primare? Din versetul 26 reiese că strângerile aveau un caracter neoficial, fiind foarte libere. Duhul lui Dumnezeu era liber să folosească diversele daruri pe care le dăruise bisericii. De pildă, un om avea un psalm, pe când altul avea de dat o învăţătură. Altul vorbea într-o limbă străină. Altul prezenta o revelaţie pe care o primise direct de la Domnul. Pavel îşi dă acordul tacit la acest gen de „întrunire deschisă", unde Duhul lui Dumnezeu avea libertatea de a vorbi prin intermediul unor fraţi. Dar după ce a început aceasta, el prezintă apoi primul control în exercitarea acestor daruri. Totul trebuie să fie făcut avându-se în vedere zidirea sau edificarea creştinilor. Doar pentru că un lucru este senzaţional sau spectaculos, asta nu înseamnă că îşi are locul în cadrul bisericii. Pentru a fi acceptabil, lucrarea trebuie să aibă efectul de a-i zidi pe copiii lui Dumnezeu. Căci asta se înţelege prin edificare: creşterea duhovnicească.