După ce a descris calităţile ce-i caracterizează pe cei ce-şi exercită darul primit de la Domnul în dragoste, apostolul se ocupă acum de permanenţa dragostei, în contrast cu caracterul temporar al darurilor. Dragostea nu dă greş niciodată (sau dragostea nu piere niciodată). De-a lungul întregii veşnicii, dragostea va continua în sensul că noi vom continua să-L iubim pe Domnul şi să ne iubim unii pe alţii. Pe de altă parte, aceste daruri sunt de durată limitată, sunt vremelnice.
Există două interpretări principale asupra versetelor 8-13. Părerea tradiţională este că darurile profeţiei, limbilor şi cunoştinţei vor înceta, când credinciosul va intra în starea sa eternă. Cealaltă părere susţine că aceste daruri au încetat deja şi că lucrul acesta s-a petrecut atunci când s-a încheiat Canonul Scripturii. Pentru a prezenta ambele concepţii, vom parafraza versetele 8 la 12 sub două rubrici:
STAREA ETERNĂ
Dragostea nu va pieri (nu va înceta) niciodată. În contrast cu ea, profeţiile care există în vremea de acum se vor sfârşi când copiii lui Dumnezeu vor merge în cer. Deşi acum există darul cunoştinţei, acesta va înceta când vom ajunge la consumarea finală a lucrurilor, în slavă. (Când Pavel spune că cunoştinţa va avea sfârşit, el nu afirmi însă că în cer nu va exista cunoştinţă, ci s-a referit probabil la darul cunoaşterii prin care este dăruit cuiva adevărul divin în mod supranatural.)
CANONUL ÎNCHEIAT
Dragostea nu va înceta niciodată. Deşi sunt profeţii (pe vremea lui Pavel), nevoia unor asemenea revelaţii directe avea să înceteze până la încheierea ultimei cărţi din Noul Testament. Vorbirea în limbi era în uz pe vremea lui Pavel, dar avea să înceteze de la sine, după încheierea celor şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei, deoarece ele nu mai erau necesare pentru a confirma propovăduirea apostolilor şi a profeţilor (Evrei 2:3,4). Cunoaşterea adevărului divin le era dată apostolilor şi profeţilor, dar şi aceasta avea să înceteze de îndată ce va fi fost dat, o dată pentru totdeauna, întregul corp de doctrină creştină.