Cineva a spus: „Acest capitol nu a fost scris iniţial cu intenţia de a constitui un tratat despre dragoste, dar, asemenea celorlalte giuvaere literare din Noul Testament a fost introdus iniţial în legătură cu o situaţie locală." Hodge a scos în evidenţă că corintenii erau impacientaţi, nemulţumiţi, invidioşi, îngâmfaţi, egoişti, necuviincioşi, neatenţi faţă de simţămintele şi interesele altora, suspicioşi, plini de resentimente şi dornici să-i cenzureze pe alţii.

Iată-l însă pe apostol contrastând toate aceste trăsături negative de caracter cu minunatele calităţi ale dragostei adevărate.

Mai întâi de toate, dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate. Dragostea îndelung răbdătoare este putinţa de a îndura, când eşti provocat. Bunătatea de aici este activă, însemnând să te duci şi să faci ceva în interesul altora.

Dragostea nu este invidioasă faţă de alţii, ci, mai degrabă, se bucură când alţii sunt cinstiţi şi înălţaţi.

Dragostea nu face paradă de ea însăşi (nu se laudă) şi nu se umflă de mândrie, ci îşi dă seama că tot ce are a primit în dar de la Dumnezeu şi că în om nu locuieşte nici un lucru de care să poată fi mândru. Chiar darurile Duhului Sfânt sunt dăruite în mod suveran de Dumnezeu şi nu trebuie să-l umple pe cineva de mândrie, indiferent cât de spectaculos ar fi acel dar.