Credinţa, nădejdea şi dragostea sunt ceea ce Kelly numeşte „principalele principii morale ce caracterizează creştinismul." Aceste haruri ale Duhului sunt superioare darurilor Duhului, fiind, în acelaşi timp, şi mai durabile. Pe scurt, roadă Duhului este mai importantă decât darurile Duhului. Iar dragostea este cea mai mare dintre haruri, deoarece este cea mai de folos pentru alţii. Ea nu este egocentristă, ci „spre alţii" - centristă.
Acum, înainte de a părăsi acest capitol, trebuie să mai facem câteva observaţii. După cum s-a arătat mai sus, o interpretare foarte răspândită a versetelor 8-12 este că ar constitui un contrast între condiţiile predominante în viaţa de acum cu cele din starea eternă.
Dar mulţi creştini evlavioşi aderă la concepţia CANONULUI ÎNCHEIAT, crezând că scopul darurilor cu rol de semne a fost acela de a confirma propovăduirea apostolilor înainte de a fi fost dat cuvântul lui Dumnezeu în forma sa finală, scrisă, şi că nevoia pentru aceste daruri miraculoase a încetat, de îndată ce s-a încheiat Noul Testament. Deşi părerea aceasta din urmă merită să fie luată serios în considerare, nu se poate dovedi că este cea definitivă. Chiar dacă noi credem că darurile cu rol de senine au cam luat sfârşit pe la sfârşitul erei apostolice, nu putem afirma cu finalitate că Dumnezeu nu S-ar putea folosi din nou - dacă ar dori - de aceste daruri în vremea de acum. Indiferent la care opinie aderăm, lecţia permanent valabilă este că, dacă darurile Duhului sunt parţiale şi vremelnice, atunci roadă Duhului este eternă şi mult mai excelentă. Dacă vom practica dragostea, ea ne va păzi de pericolul folosirii greşite a darurilor şi de gâlceava şi dezbinările ce s-au ivit ca urmare a folosirii for greşite.