Cuvântul de înţelepciune este puterea supranaturală de a vorbi sub inspiraţie divină, fie în rezolvarea unor probleme dificile, fie în apărarea credinţei sau în aplanarea unor conflicte, în acordarea unor sfaturi practice sau în pledarea cauzei cuiva în faţa unor autorităţi ostile. Ştefan a dat dovadă de cuvântul înţelepciunii, cu atâta putere încât adversarii lui „nu s-au putut împotrivi Duhului cu care vorbea el." (Fapte 6:10).

Cuvântul cunoaşterii este puterea de a transmite informaţii dăruite prin revelaţie divină. Exemple ale „cuvântului cunoaşterii" le găsim în sintagma: „Iată, vă spun o taină" (1Corinteni 15:51) şi „Căci vă spun aceasta prin cuvântul Domnului" (1Tesaloniceni 4:15). Luat în înţelesul acesta primar, de transmitere a unor noi adevăruri, „cuvântul cunoaşterii" a încetat, întrucât credinţa creştină a fost dată o dată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda 3). Corpul de doctrină creştină este acum încheiat. Dar în sens secundar, cuvântul cunoaşterii continuă să ne fie dăruit şi în vremea noastră. Domnul continuă să transmită, în chip tainic, cunoştinţe divine celor care trăiesc în părtăşie strânsă cu El (vezi Psalmul 25:14). Împărtăşirea acestor cunoştinţe la alţii constituie cuvântul cunoaşterii.