După ce a vorbit despre evanghelia propriu-zisă, apostolul îşi îndreaptă acum atenţia spre oamenii pe care Dumnezeu îi cheamă prin evanghelie (versetul 26-29). El le aminteşte corintenilor că nu mulţi înţelepţi după firea pământească, nu mulţi puternici, nu mulţi nobili sunt chemaţi. S-a arătat adesea că textul nu spune că nici unul din această categorie nu va fi chemat, ci doar „nu mulţi"!
Chiar corintenii nu proveniseră din păturile intelectuale ale societăţii. Ei nu fuseseră câştigaţi la Cristos prin filosofii răsunătoare, ci prin evanghelia simplă. Atunci cum se face că puneau un preţ atât de mare pe înţelepciunea omenească, ridicându-i în slăvi pe predicatorii care căutau să facă mesajul evangheliei mai palpabil înţelepţilor acestei lumi?
Dacă oamenii voiau să înfiinţeze o biserică, căutau să racoleze cei mai proeminenţi membri ai comunităţii. Dar versetul 26 ne învaţă că persoanele atât de stimate de oameni sunt ignorate de Dumnezeu. Cei pe care îi cheamă El nu sunt, în general, cei considerat mari de lumea aceasta.