Când spune Pavel: „Să doriţi cu înflăcărare darurile cele mai bune," el se referă la corinteni ca biserică locală, nu ca credincioşi individuali. Ştim că este aşa datorită prezenţei verbului la plural, în original. El spune că ei, ca adunare, trebuie să dorească să aibă în mijlocul lor un mănunchi bogat de daruri care să-i zidească. Cele mai bune daruri sunt cele cu utilitate maximă, mai degrabă decât un grad de spectaculozitate. Toate darurile sunt dăruite de Duhul Sfânt şi nici unul nu trebuie dispreţuit. Totuşi realitatea este că unele sunt de mai mare folos trupului decât altele. Acestea sunt darurile pe care fiecare părtăşie locală de credincioşi ar trebui să-L roage pe Domnul să le ridice în sânul adunării.

Şi totuşi eu vă voi arăta o cale nespus mai bună. Cu aceste cuvinte Pavel introduce Capitolul Iubirii (1Corinteni 13). Ceea ce spune el aici este că simpla posedare a darurilor nu este atât de importantă ca exercitarea acestor daruri în dragoste. Dragostea se gândeşte la alţii, nu la ea însăşi. Ce minunat este să vedem un om cu înzestrări deosebite ale Duhului Sfânt. Dar şi mai minunat este să vedem un om care foloseşte acel dar pentru zidirea altora, în credinţă, mai degrabă decât pentru a atrage atenţia oamenilor spre el.

Oamenii au tendinţa de a rupe capitolul 13 de contextul în care a fost dat. Ei îl consideră o paranteză, menită să spargă tensiunea creată în legătură cu subiectul limbilor în capitolele 12-14. Dar nu aşa stau lucrurile. Capitolul 13 este o parte vitală a argumentării lui Pavel, stabilind continuitatea acesteia.

Abuzurile comise în legătură cu vorbirea în limbi se pare că provocaseră multe disensiuni în sânul adunării. Folosind darurile de care dispuneau cu scopul de a se afişa pe ei înşişi, de a se zidi pe ei înşişi şi a-şi face lor pe plac, „charismaticii" nu acţionau în dragoste. Ei dobândeau satisfacţie din faptul că vorbeau în public într-o limbă pe care n-o învăţaseră niciodată, dar pentru cei din jurul lor era foarte greu să stea şi să asculte cuvinte pe care nu le înţelegeau. Pavel insistă că toate darurile trebuie să fie exercitate în duhul dragostei. Ţelul urmărit de dragoste este de a-i ajuta pe alţii, şi nu de a-şi face sieşi pe plac.

Şi poate că „ne-charismaticii" făcuseră şi ei anumite excese, acţionând fără dragoste. Ba, poate că merseseră până acolo încât să spună că orice vorbire în limbi era de la diavolul. Poate că limba lor grecească era mai rea decât limbile „charismaticilor"! Lipsa lor de dragoste era poate mai rea decât abuzurile comise de cei ce vorbeau în limbi.

Prin urmare, Pavel le aminteşte, cu înţelepciune, la toţi că şi unii, şi alţii au nevoie de dragoste. Dacă ar proceda cu dragoste unii faţă de alţii, problema ar fi, în mare, rezolvată, căci nu e o problemă care să reclame excluderea din biserică sau dezbinarea, ci este nevoie doar de dragoste.