Trupul uman este o ilustraţie adecvată a unităţii şi diversităţii. Trupul este unul, dar are multe mădulare. Deşi toţi credincioşii se deosebesc între ei şi îndeplinesc funcţii diferite, toţi alcătuiesc însă, laolaltă, o singură unitate: trupul.
Tot aşa este şi Cristos ar putea fi tradus mai exact: „Tot aşa este şi Cristosul, prin „Cristosul" înţelegându-se nu numai Domnul Isus Cristos, glorificat în cer, ci şi Capul sau Căpetenia din cer şi mădularele Sale de pe pământ. Toţi credincioşii sunt mădularele Trupului lui Cristos. După cum trupul omenesc este vehiculul prin care se exprimă o persoană faţă de alţii, tot aşa Trupul lui Cristos este vehiculul de pe pământ prin care El binevoieşte să Se facă cunoscut lumii. Este o dovadă minunată a harului faptul că Domnul a îngăduit ca prin expresia „Cristosul" din acest verset să fim cuprinşi şi noi, cei care suntem mădularele trupului Său.