Puterea să facă minuni ar putea cuprinde scoaterea demonilor, transformarea materiei dintr-o formă în alta, învierea morţilor şi exercitarea puterii asupra elementelor naturii. Filip a făcut minuni în Samaria, trezind astfel receptivitatea unora pentru ascultarea evangheliei (Fapte 8:6,7).

Darul prorociei în sensul său primar, însemna că o persoană primea revelaţii directe de la Dumnezeu, pe care le transmitea apoi altora. Uneori prorocii preziceau evenimentele viitoare (Fapte 11:27,28;21:11); dar de cele mai multe ori ei exprimau pur şi simplu gândurile lui Dumnezeu. Asemenea apostolilor, ei erau preocupaţi de temelia bisericii (Efeseni 2:20). Nu ei înşişi erau temelia, ci doar puneau temelia, prin învăţăturile pe care le dădeau oamenilor cu privire la Domnul Isus. De îndată ce a fost pusă temelia, a încetat necesitatea existenţei prorocilor. Lucrarea lor a fost consemnată pentru noi în paginile Noului Testament. Întrucât Biblia este acum completă, noi respingem orice aşa-zis proroc sau profet care pretinde că posedă adevăruri suplimentare din partea lui Dumnezeu (o mare parte din ceea ce unii oameni numesc în vremea noastră „prorocie" este fie o redare cu alte cuvinte a textelor din Biblie, fie prezentarea unor învăţături greşite, ce nu se împlinesc în realitate. Ambele sunt adesea redate într-o nereuşită imitaţie a englezei King James, ca şi când Dumnezeu nu ar putea să comunice în limbajul actual, al zilelor noastre!).

Într-un sens mult mai general, folosim termenul „proroc" (sau „profet) când ne referim la un predicator, ce vesteşte cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate, în mod incisiv şi eficace. În prorocie am putea include şi slăvirea lui Dumnezeu (Luca 1:67,68), îmbărbătarea şi întărirea copiilor Săi (Fapte 15:32).

Deosebirea (discernerea) duhurilor se referă la puterea de a sesiza dacă un proroc sau oricare altă persoană vorbeşte inspirat de Duhul Sfânt, sau de Satan. Persoana înzestrată cu acest dar are capacitatea deosebită de a discerne, de pildă, dacă cineva este un impostor sau un oportunist. În felul acesta a putut Pavel să-l demaşte pe Simon ca unul care era otrăvit de răutate şi cuprins de lanţurile fărădelegii (Fapte 8:20-23).

Darul limbilor, aşa cum am arătat deja, este capacitatea de a vorbi într-o limbă străină, fără s-o fi învăţat. Limbile au fost date ca semn, în special pentru Israel.

Interpretarea limbilor este puterea miraculoasă de a înţelege o limbă pe care cineva n-o cunoştea înainte şi de a transmite mesajul respectiv bisericii locale.

Nu este la voia întâmplării faptul că lista darurilor începe cu cele care au legătură mai mult cu intelectul şi se încheie cu cele care se ocupă în principal de emoţii. Corintenii inversaseră însă ordinea lăsată de Dumnezeu, în gândirea lor, ridicând în slăvi darul vorbirii în limbi, mai presus de toate celelalte daruri. Asta datorită concepţiei lor, potrivit căreia cu cât era mai plin cineva de Duhul Sfânt, cu atât era mai „transportat" de o putere din afara lui. Ei confundau puterea cu spiritualitatea.