Scrisoarea este adresată mai întâi bisericii lui Dumnezeu care este la Corint. Este încurajator să constatăm că nici un loc pe pământ nu este prea imoral pentru ca acolo să se poată pune bazele unei adunări de copii ai lui Dumnezeu. Adunarea Corintenilor este descrisă în continuare prin cuvintele: cei care au fost sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi sfinţi. „Sfinţiţi" înseamnă aici puşi deoparte pentru Dumnezeu şi detaşaţi de lume, descriind poziţia tuturor celor ce sunt ai lui Cristos. Cât priveşte starea lor practică, ei au datoria să se detaşeze ei înşişi de lume, în fiecare zi, trăind o viaţă sfântă.
Unii oameni susţin că sfinţirea este o lucrare distinctă a harului, prin care cineva dobândeşte eradicarea naturii păcatului. O atare învăţătură este însă contrazisă de versetul acesta. Creştinii corinteni erau departe de ceea ce trebuia să fie pe planul sfinţeniei practice, dar faptul rămâne că în faţa lui Dumnezeu, în ce priveşte poziţia lor, ei erau sfinţiţi de Dumnezeu.
Ca sfinţi, ei erau membrii unei minunate părtaşii: chemaţi să fie sfinţi, împreună cu toţi cei care cheamă în vreun loc Numele lui Isus Cristos Domnul lor şi al nostru.