El explică faptul că Cristos nu l-a trimis ca mai întâi de toate să boteze, ci să propovăduiască evanghelia. Asta nu înseamnă deloc că Pavel nu credea în botez, întrucât am citit deja numele celor pe care i-a botezat chiar el. Mai degrabă, înseamnă că misiunea lui principală nu era de a boteza. Probabil el încredinţase această lucrare altora, poate unor creştini din biserica locală. Versetul acesta constituie un puternic argument de combatere a concepţiei susţinute de unii, conform căreia botezul ar fi esenţial în vederea mântuirii. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci ar însemna că Pavel îi mulţumeşte lui Dumnezeu că nu i-a mântuit pe nici unii, în afară de Crisp şi Gaius! Or, asemenea idee nu poate sta în picioare.

În ultima parte a versetului 17, Pavel realizează o tranziţie la versetele care urmează. El nu a propovăduit evanghelia prin recurgerea la înţelepciunea cuvintelor, pentru ca nu cumva crucea lui Cristos să fie făcută ineficace. El ştia că dacă oamenii ar fi fost impresionaţi de oratoria şi stilul său retoric, atunci în egală măsură el ar fi eşuat în eforturile sale de a transmite adevărata semnificaţie a crucii lui Cristos.

Ne va fi de ajutor să înţelegem secţiunea care urmează, dacă vom ţine seama de faptul că, întrucât erau greci, corintenii aveau o mare predilecţie pentru înţelepciunea omenească. Filozofii lor erau consideraţi eroi naţionali. Se pare că ceva din spiritul acestei mişcări se strecurase în adunarea de la Corint, unde se formase partida celor care doreau să facă evanghelia mai uşor de primit de către intelectuali. Ei plecau de la convingerea că evanghelia nu se bucura de reputaţie în rândurile intelectualilor - de unde încercarea de a o intelectualiza. Această prosternare în faţa intelectualismului a fost, după câte se pare, una din chestiunile care i-au determinat pe oameni să formeze partide în jurul unor lideri umani. Eforturile de a face evanghelia mai acceptabilă erau sortite însă din capul locului eşecului, pentru faptul că între înţelepciunea lui Dumnezeu şi înţelepciunea omului există o prăpastie uriaşă, ele neputând fi deloc reconciliate.

Pavel arată acum nebunia de a-i ridica în slăvi pe oameni şi subliniază că, procedând aşa, înseamnă a da dovadă de incompatibilitate cu adevărata natură a evangheliei (1:18-3:4). Prima idee pe care o scoate el în evidenţă este că mesajul crucii este diametral opus tuturor conceptelor considerate de oameni a fi adevărata înţelepciune (1Corinteni 1:18-25).