După ce a discutat originea şi scopul Cinei Domnului, apostolul îşi îndreaptă acum atenţia asupra consecinţelor participării la acest act în mod necorespunzător. Oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat cu privire la trupul şi la sângele Domnului. Cu toţii suntem nevrednici să participăm la această Cină solemnă. În sensul acesta suntem nevrednici de oricare din îndurările sau binefacerile Domnului către noi. Dar nu despre asta este vorba aici. Apostolul nu se referă aici la propria noastră nevrednicie. Curăţiţi prin sângele lui Cristos, noi ne putem apropia de Dumnezeu în toată vrednicia Fiului Său preaiubit. Dar Pavel se referă aici la purtarea necorespunzătoare ce-i caracteriza pe corinteni când se strângeau aceştia la Cina Domnului, întrucât ei se făceau vinovaţi de nepăsare şi lipsă de respect. Or, a te purta astfel înseamnă a te face vinovat de trupul şi sângele Domnului.