Apostolul îşi îndreaptă acum atenţia asupra temei participării la ospeţele idoleşti, reliefând câteva principii generale ce ar trebui să guverneze viaţa de zi cu zi a creştinilor. Când afirmă el că toate lucrurile sunt îngăduite, nu înţelege prin asta toate lucrurile, în sens absolut. De pildă, el nu lasă să se înţeleagă deloc faptul că i-ar fi îngăduit să comită crima de omor sau să se îmbete! Din nou, trebuie să înţelegem sintagma ca o referire strict legată de aspectele neutre din punct de vedere moral. Există o zonă din viaţa creştinului în care lucrurile sunt perfect legitime în ele însele, şi totuşi, din anumite motive, nu ar fi înţelept ca un creştin să se angajeze în aceste lucruri. Astfel Pavel afirmă: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate lucrurile sunt de folos." De pildă, un anumit lucru ar fi perfect legitim pentru un anumit credincios, dar ar fi o lipsă de înţelepciune să practice acel lucru, dacă în contextul cultural al altui popor în mijlocul căruia trăieşte acel lucru ar fi nepermis. De asemenea, lucrurile care sunt îngăduite (legale) în ele însele s-ar putea să nu fie şi edificatoare. Adică un lucru de acest fel poate că nu l-ar zidi pe un frate în credinţa lui cea mai sacră. Voi da eu, prin urmare, dovadă de semeţie, afirmându-mi drepturile de care dispun, sau, dimpotrivă, voi avea în vedere ce este mai de folos pentru edificarea fratelui meu în Cristos?