Scripturile în fiecare zi

Contrar cu ceea ce gândea Ilie, mesajul pe care Dum­nezeu dorea ca Israel să-l audă nu era cel de judecată.

Domnul nu Se afla nici în vânt, nici în cutre­murul de pământ, nici în foc. Glasul „puternic“, „plin de mă­re­ţie“ ... şi de temut din Psalmul 29.3-9 se îm­blânzeşte pentru a face loc glasului dulce şi şoptit al harului. Tot aşa, astăzi nu este timpul judecăţii pentru lume, ci al harului care-l iartă pe păcătos. Dumnezeu poate să-i trezească pe oa­meni prin dovezi ale puterii Lui, dar numai vocea tandră a harului este în stare să atingă inimile. Din nou este necesar, pentru a-l primi, simţul propriei nimicnicii.

Pentru că n-a fost capabil să înţeleagă acest limbaj, Ilie trebuie să fie dat deoparte şi Elisei este chemat în locul lui. În ce-L priveşte, Domnul va şti cum să-l facă pe popor să audă această voce a dragostei.

În final, Dumnezeu îl învaţă pe Ilie încă o lecţie. Acesta urcase pe munte crezând că el sin­gur rămăsese credincios. Şi coboară având învă­ţat faptul că era numai unul dintre cei şapte mii de oameni pe care Dumnezeu îi păstrase pentru Sine în Israel. Dacă el însuşi nu fusese în stare să-i descopere, Dumnezeu, pe de altă parte, îi cunoştea pe fiecare dintre ei (vezi 2 Timotei 2.19).