Scripturile în fiecare zi

10Iunie

1 Împăraţi

12.16-33

Ca rezultat al intransigenţei lui Roboam, zece seminţii s-au separat. Ieroboam devine împăratul lor. În ce-i priveşte pe descendenţii lui Solomon, ei păstrează numai seminţia lui Iuda şi pe cea a lui Beniamin. De aici înainte vom urmări istoria celor două împărăţii în paralel. Până la sfârşitul cărţii 2 Împăraţi, întâie­ta­te va avea împărăţia lui Israel (cele zece seminţii), în timp ce cartea 2 Cro­nici va relua relatarea despre împărăţia lui Iuda.

Printr-o propoziţie scurtă, Dumnezeu opreşte războiul civil care era gata să înceapă: „De la Mine este lucrul acesta“ (v. 24). Este o propoziţie mică, dar atât de impor­tantă şi pentru noi! Stă oare vreo dificultate sau vreun obstacol în calea pla­nu­rilor noastre? Atunci să ascultăm cu atenţie! Vom auzi fără îndoială aceeaşi voce spunându-ne: „De la Mine estelucrul acesta!“

Apoi ne sunt relatate primele fapte ale lui Iero­boam. El face doi viţei de aur (comparaţi cu­vin­tele sale din v. 28 cu cele ale lui Aaron din Exod 32.4). Acestea sunt elementele caracteristice ale unei închinări în întregime inventate de om – expert în a implica religia în scopuri personale (citiţi Osea 8.4, 5). Şi, domnie după domnie, vom auzi vorbindu-se de acest păcat al lui Ieroboam.