Scripturile în fiecare zi

La începutul rugăciunii lui, Solomon a prea­mărit credincioşia Domnului, îndurarea Sa (v. 23), măreţia Sa (v. 27). Acum el recu­noaşte faptele de care este capabil poporul şi care reprezintă consecinţele păcatelor lor. Gândurile noas­tre se întorc de la Solomon spre Hristos, gran­diosul Mare Preot. El cunoaşte deplin slăbi­ciunea inimilor alor Săi şi Se adresează lui Dum­nezeu înainte ca Satan să-i cearnă, rugându-Se pentru credinţa lor, să nu se piardă. El a făcut aşa pentru Petru, înainte ca acesta să se lepede (Luca 22.32) ... şi încă de câte ori pentru fiecare dintre noi, în chiar ceasul ispitei, fără ştirea noastră. În adevăr, Dumnezeu cunoaşte inima omului    (v. 39; vezi Ieremia 17.9, 10). Şi unde anume şi-a desco­perit măsura deplină a carac­terului ei înşelător această inim㠄nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vinde­care“? În ce împrejurări i-a cunoscut Hristos decăderea extremă? Oare nu la cruce, unde os­tilitatea omului a fost total exprimată contra Lui (Psalmul 22.16)? Dar crima aceasta – cel mai mare dintre toate păcatele lui Israel – va fi chiar şi ea iertată când naţiunea pocăită îşi va în­toarce privirile cu „duhul îndurării şi al cererilor“, nu spre „această casă“, ci spre „Acela pe care L-au străpuns“ (Zaharia 12.10).