Scripturile în fiecare zi

Conştiinţa lui David, atât de mult timp ador­mi­tă, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Tre­buie să înţelegem că greşelile pe care le co­mi­tem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine alt­cineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumne­zeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit ... când faptul aces­ta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărtu­risim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în mo­men­tul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-a­devăr, Dumnezeu nu dis­pre­ţu­ieşte „o ini­mă zdrobită şi smerit㓠(Ps. 51.17). El îl iar­tă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada“, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt con­secinţele rău­lui înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iar­tă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod abso­lut, chiar şi atunci –  şi în special atunci –  când este comis de către unul dintre sluji­torii Săi.